AI CARTE, N-AI PARTE
Îmi aduc aminte, copil fiind, de şcoală şi lucrurile pe care le învăţam atunci. Unul din ele, se rezuma la dictonul ai carte, ai parte.
Ultimii ani mi-au confirmat că prin zona .ro polii magnetici s-au inversat şi că treburile stau cu totul altfel. La sfârşitul lui februarie am asistat cu toţii la cocoţarea în scaunul de preşedinte al tinerilor liberali democraţi al odraslei mici a presidentului Băsescu, pe numele ei de buletin Elena. Toată campania de alegeri a fost intens mediatizată, însă nu am reuşit să o văd pe tânăra Elena la o dezbatere electorală cu contracandidaţii. Mai târziu am aflat că şi-a făcut campanie electorală umblând prin filiale, printre oameni. Cum, necum, a reuşit să bată inclusiv scorul lui Medvedev din Rusia, obţinând aproape o unanimitate. Voturile pierdute au plecat la câteva zile cu contracandidatul. Cum avea gura mare, l-au exclus. You’ve just been dismissed, asshole.
A urmat celebrul interviu care apare acum pe Youtube, unde tânăra Elena pune în valoare calităţile de proastă vorbitoare de limbă română, reuşind să spună două vorbe şi trei prostii. Fenomenul nu este singular – ieri am văzut-o la ştiri, la o adunare a studenţilor, unde trebuia să ţină un speech. Un discurs poticnit, ajutat şi de fiţuici, repetiţii ce mi-au adus aminte de exemenele mele susţinute oral în care habar nu aveam subiectul, dar construiam fraze în jurul denumirii acestuia. Pur şi simplu, sala era consternată. Look-ul Elenei mi-a creat impresia unei operaţii de chirurgie plastică nereuşită, realizată de un stagiar. Sau machiaj hollywood-ian pentru filme horror.
Oricum, ţintele tinerei sunt clare. Pentru început, un scaun în Camera Derutaţilor. Unde nu este chiar Grădina Academiei. Poţi întâlni gânditori ca Tata Puiu (Anghel antrenorul-secolului Iordănescu, Ion măi măi Dolănescu, Irina Lo-gin, nebuna Leonida 300 Lari, etc.). Eu cred că se va încadra pefect. Scaunul de derutată i se va potrivi ca o mănuşă.
Dar Elena nu este premiera. Un băiat din sectorul 5, destul de certat cu limba română şi parodiat de Mondenii, încearcă să obţină susţinerea socialiştilor pentru candidatura la Primăria Capitalei. Cine ştie apoi … poate un post de ministru. Învăţământ ? Sunt rău … Aşteptăm provincia, adică …. ă …. maneliştii.
Se pare că prototipul politicianului român împrumută ceva din personajele parodiilor americane – prost, idiot, agramat, fudul, dar şi şmecher. Poţi fi preşedinte marinar, primar călător sau care este, ministru cârnat, secretar de tineret agramat, derutat nebun, senator somnoros.
Scrie un comentariu! · Abonează-te la flux RSS comentarii