chaos theoryUn film de prin 2007, filmat în Canada, British Columbia (remember X-Files). În 100 minute de peliculă, avem în vizor un tip foarte organizat şi un maniac al gestionării corecte a timpului. Al nostru chiar şi din asta trăieşte – ţine seminarii pentru angajaţii corporaţiilor despre utilizarea eficientă a timpului şi utilizarea listelor de priorităţi în consumul timpului. Întreaga lui viaţă este o listă de activităţi defalcate în funcţie de priorităţi. Asta până într-o zi când întârzie plecarea de acasă cu 10 minute, în drum spre o prelegere. Pierde un feribot, se încurcă cu o tipă de la un seminar, se întâlneşte noaptea pe drum cu una care trebuia să nască, spitalul unde ajunge cu gravida îl consideră tatăl copilului şi dă vestea mai departe, inclusiv pe la urechea soţiei, care îi dă un elegant eject din casă până dovedeşte contrariul. Contrariul este dovedit fără tăgadă şi are un gust amar. Tipul află că nu poate avea copii, deşi el are totuşi o fetiţă de 7 ani. Dezamăgit de viaţa lui, îşi propune să trăiască wild, făcând tot felul de lucruri nebuneşti, la care poate doar a visat. Ba chiar îşi propune să-şi omoare cel mai bun prieten, care desigur, este tatăl biologic al fetiţei.

Până la urmă, ideea acestui film plictisitor este să lăsaţi deoparte un mod de viaţă mecanicist, previzibil şi calculat, şi să trăiţi. Bine, dacă se poate.


Am scris asemănător ...