Jack vine de la Jack Kevorkian, un medic patolog armean la pensie, care, culmea, nu este rudă cu Kim Kardashian. Jack sau Doctor Death a fost un personaj celebru în America anilor 90′, fiind responsabil de ajutorul nemijlocit acordat la mai bine de 130 persoane în ceea ce privește sinuciderea asistată, pe teritoriul statului Michigan.

Responsabil cu interpretarea lui Kevorkian este Al Pacino, care reușește un nou rol mare, fiind ajutat și de transformarea la propriu în Kevorkian (tipul de la machiaj și frizerul au făcut o treabă remarcabilă, fapt amintit de Pacino pe scena Emmy, mulțumindu-le celor doi).

Filmul în sine este destul de lung (mai bine de 135 minute de peliculă) și poate fi plicitistor pentru mulți, fiind autobiografic și tratând un subiect destul de greu de digerat – sinuciderea asistată. Chiar și la mai bine de 15 ani de la evenimentele filmului, aceasta rămâne o problemă spinoasă, în joc fiind religia, etica medicală, drepturile și libertățile personale – se poate numi ca drept libertatea de a a-ți curma în mod conștient propria viață?

După succesul cu Angels in America, HBO și Pacino dau lovitura și cu acest film și aștept cu nerăbdare următoarea colaborare.

Ce aş face eu … Din păcate, am ajuns la un punct în care îmi este destul de clar că nu se poate face nimic. O paralelă – am fost invadaţi de omizi multe şi păroase, care distrug mai toţi copacii, aceştia arătând devastaţi ca după un  imens incendiu. Soluţia a fost nu udarea copacilor, schimbarea pământului cu unul mineralizat ci stârpirea chimică a omizilor. Cam aşa este şi situaţia acestei ţări.

Ce aş shimba în România? Păi aş gaza 75% din populaţie, 95% din clasa politică centrală şi locală, 75% din sistemul judecătoresc, tot ce înseamnă factori de decizie şi agenţiile şi instituţiile statului cu atribut de control.

Aş concesiona apoi unui stat nordic teritoriul României pentru minim 100 ani.

Accidental, aflăm că de fapt cei patru nu sunt o familie ci un unit, angajați ai unei companii de marketing, care au principala sarcină de a promova intens diferite produse. Periodic aceștia sunt evaluați, performanțele lor fiind analizate de management.

Toate lucrurile merg bine până când unul din vecini se sinucide, nemaiputând face față datoriilor acumulate de pe urma cumpărăturilor făcute în ultima vreme, cumpărături ce ar fi trebuit să îl ridice în ochii soției, familiei Jones și orașului. Unit-ul se destramă și urmează apoi un mic happy-end pe seama legăturii amoroase înfiripate între tată și mamă.

The Joneses este un film care ne poate stârni cel mult zâmbete, deoarece prin .ro nu prea există middle-class și nici așezări urbane în care să găsești cu preponderență persoane cu venituri cel puțin medii. Însă este o lecție simplă de viață, care se poate traduce prin proverbul nu tot ce zboară se mănâncă.

Numai că apar micile probleme. Asigurarea este obligatorie și pentru cel de la etajul 10 care nu a vazăut în viața lui o alunecare de teren, pentru care cel mai apropiat râu e la zeci de kilometri și care locuiește într-o zonă cu risc seismic scăzut. De ce trebuie să plătească și el?

Dacă are ghinionul unei locuințe acoperite de unul din riscurile de mai sus, trebuie să știe că polița are o limită a despăgubirilor de 20.000 euro. Adică, mai pe înțelesul nostru, cei care plătim, dacă locuiești în București, ești la Mamaia pe plajă admirând spectacolul all-inclusive al peștilor morți și vine prin sms vestea cutremurului, iar la întoarcere în București nu îți mai găsești blocul și nici apartamentul, după un circ destul de lung și o luptă tare cu birocrația vei afla că ai de primit 20.000 euro pentru un apartament/casă care probabil valorează cel puțin triplu.

Dacă ai ghinionul unei explozii de gaz prin vecini sau chiar și la tine, ai luat-o în freză. Asigurarea nu acoperă exploziile, incendiile sau incendiile datorate exploziilor și nici măcar incendiile după cutremure. Vei primi drept despăgubire degetul mijlociu. Aici vor fi cele mai multe probleme cu oamenii, fiindcă o dată – de două ori pe an mai vedem la televizor explozii de la instalațiile de gaz ruginite/defecte. Aceștia nu vor înțelege pe ce plătesc banii ăia, dacă principalul risc pentru ei nu este acoperit.

Ei, dar noi suntem oameni prevăzători și ne-am făcut asigurare facultativă. Am evaluat casa la prețul pieței, am asigurat bunurile la furt și incendiu, am prevăzut și o mică sumă pe răspundere civilă (dacă îmi sare mie butelia și sunt afectate apartamentele vecinilor …). Ce mai, plătim în jur de 100 euro anual primă ca să stăm cât mai liniștitți. Eroare. Vine același Guvern boc care spune că i se rupe de asigurarea mea cu despăgubire de 100.000 euro. Sunt obligat să o fac și pe cea obligatorie de 20.000 euro, chiar dacă acoperă riscuri acoperite de asigurarea facultativă la valori mult mai mari.

Așadar, cei care aveți asigurări facultative, aflați că trebuie să vă faceți și asigurări obligatorii, findcă sunt (sic!) obligatorii de la 15 iulie. Nu dați buzna să o faceți, sistemul nu merge încă. Nu prea există toate normele de aplicare și nici sistemul informatic nu este pus la punct. Vi se pare cunoscută situația?

Colac peste pupăză, din orice asigurare facultativă încheiată începând cu 15 iulie, suma asigurată pentru riscurile asigurate de polița statului scade cu 20.000 euro.

Caz ipotetic, dar cu totul plauzibil. Asigurarea facultativă clădire pe 100.000 euro. Asigurare obligatorie boc de 20.000. Vine cutremurul și este urmat de incendiu. Dacă nu ai bunurile asigurate facultativ, nu primești nimic pentru ele. Pentru efectele cutremurului, primești, dacă e cazul, 20.000 euro de la stat (umbă după ei) și 80.000 de la asigurarea facultativă (umbă și după ăștia).

Ca să și concluzionăm, asigurarea obligatorie de locuințe a lui boc este  nouă taxă prin care tuturor românilor li se impune să cotizeze pentru despăgubirea celor din Moldova, care au parte de inundații și alunecări de teren an de an, fiindcă, statul este prea preocupat să plătească branding cu 900.000 euro în loc să consolideze sau construiască diguri și la fel de preocupat să umble după Dan Diaconescu în loc să îi ascundă 20 ani la răcoare pe primarii care dau autorizații de construcții în zone inundabile sau cu risc mare de alunecări de teren.

Strict tehnic, această asigurare are valoarea unui prezervativ rupt, fiindcă asigură mai nimic și pe o sumă ridicolă. Este gândită exact pentru despăgubirea bordeiului de chirpici de pe malul Siretului luat de ape o dată la doi ani.

Dar așa este în România.

Plin de elan, un redactor l-a îmbătrânit pe CEO Oracle cu vreo 20 ani.

Inserăm corect modemul Huawei într-un port USB, deeschidem un terminal și apoi comanda “lsusb” , care ne afișează în consolă inclusiv ceea ce ne interesează – adresa dispozitivului Orange. Urmează cu drepturile administratorului eliminarea modulului kernel “usb-storage”, astfel încât modemul Huawei să nu mai fie văzut ca un stick obișnuit (dispozitiv de stocare – storage). Din păcate, cu această ultimă comandă tăiem craca tuturor dispozitvelor de memorie externe USB  conectate – așa că aveți grijă să nu transferați date importante între PC și vreun HDD extern.

Scănd de prima grijă, încărcăm, cu drepturile administratorului, un modul kernel, și anume “usbserial”, căruia îi definim ca parametru adresa dispozitivului Huawei (vendor și product), așa cum apare ea mai sus. Ultima comandă încarcă un mic progrămel GUI care monitorizează traficul modemului Orange. Dar până atunci, mai trebuie să configurăm interfața de rețea potrivit noii situații.

Definim în appletul Gnome “network manager” o nouă conexiune mobile broadband, pe care o botezăm inspirat Orange. Parametrii aceste conexiuni exact ca în imaginea din dreapta. Avem grijă să dezactivăm conexiunea “terestră” în cazul în care aceasta există și este activă/implicită (eu pentru a scăpa de griji scot cablul UTP) și am cam rezolvat problema. Desigur, conexiunea mobile devine implicită și activă.

Deoarece Orange este o intreprindere comercială, funcție de abonamentul mobile, poate vom fi interesați să o lăsăm mai moale cu traficul deoarece depășirea unei limite de trafic costă mult , așa că monitorizarea acestuia este necesară. Ultima comandă din consolă pornește un astfel de program.

Jimmie Monroe (Bruce Willis) și Paul Hodges (Tracy Morgan) servesc NYPD, fiind parteneri de peste 9 ani. O arestare eșuată le aduce o suspendare timp de 30 zile și celebritatea efemeră pe YouTube. În încercarea de a găsi bani pentru nunta fiicei sale, Monroe apelează la vânzarea unui cartonaș valoros cu figura unui celebru jucător de baseball. Pe de altă parte, Hodges are o problemă gravă de gelozie, ce îl face să își suspecteze soția mai tot timpul.

Prin film mai apare Sean Michael Scott în rolul unui mărunt infractor extrem de țicnit, niște traficanți mexicani de droguri, Ana de la Reguera în rolul amantei capului traficanților, Rashida Jones în rolul soției lui Hodges.

Scenele cu bun umor sunt numeroase, Sean Michael Smith și Tracy Morgan fiind la înălțime, iar Bruce Willis în formă mare. Cop Out este o comedie ce nu trebuie ratată.

E bine, da, actorul cunoscut pentru super-rolurile de comedie, atacă o partitură mai dificilă decât cea cu care ne-a obișnuit, interpretând rolul unui tâmplar nevrotic, proaspăt ieșit din ospiciu și cu o istorie foarte îndepărtată de star rock.

Greenberg este denumirea filmului dar și clanul din LA format din eroul nostru, familia fratelui și dulăul alsacian Mahler. Un film ușor ciudat, în care urmărim angoasele eroului principal și încercarea acestuia de reintegrare în lumea celor aparent sănătoși.

Un film ce nu rupe gura târgului dar care poate trezi curiozitatea unora referitoare la valențele actoricești ale lui Stiller.

După cum vedeți în grafic, e sărăcie mare la petrom pe 2009. Doar 320 milioane euro profit.

Petroliștilor, a fi responsabil înseamnă ați ajuta semenii, a dona bani din purcoiul deținut, a trimite garnituri cu cisterne de combustibil că aveți de unde și a nu mai profita de pe urma miilor de părliți care plătesc prețuri uriașe la pompă. Nu 5000 euro.

Update: Vodafone (400 milioane profit pe 2009 înainte de taxe) a donat 5000 euro. Romtelecom vreo 2000 (și ăștia au fost pe profit). Enel vreo 3000. După cum vedeți, responsabilitatea socială înseamnă doar cheltuirea fondurilor de publicitate.

Fiecare leu/euro donat contează, fiecare bun care poate veni în ajutorul acestor oameni înseamnă un dram de speranță.

Vă mulțumesc.

Povestea a trei prieteni care se reunesc pentru a salva viața unuia dintre ei. Misterios, un jacuzzi și o sticlă de Cernobâl (o băutură ilegală rusească) îi poartă înapoi în timp, cu mai bine de 20 ani în urmă. Hot Tube Machine s-a dovedit a fi un film despre prietenie, cu un limbaj dezlegat.

Pe lângă aportul adus de câteva consacrate staruri hollywoodiene (Steve Buscemi sau Ray Liotta), câteva secvențe ale filmului perfect montate ne dau impresia unui produs ce depășește eticheta de “another teenager movie”. Michael Cera este un actor talentat și sunt curios ce va face în viitor, fiindcă poate juca și comedie dar și dramă. Desigur, pentru a-și proteja grupa de vârstă de până în 18 ani, filmul cochetează cu câteva clișee (stupide) specifice filmelor de acest gen.

Însă Youth In Revolt este un film cu multă originalitate, care merită văzut.

Culmea, vineri seara, la Colonade, i s-a cântat “La mulți ani” de Constantin și Elena. Era binedispus, zâmbitor și amabil. Mare păcat.

Un film dark, o poveste în mare parte spusă la persoana întâi, cu un Jim Carrey mai bătrân dar care reușește un mare rol de compoziție, cu o Virgina Madsen în rolul soției și cu Joel Schumacher drept regizor.

Deși pare un subiect facil și la modă în Hollywood-ul zilelor noastre, filmul Number 23 este o experiență mult mai complexă și o incursiune în mintea noastră.

Cine este Dio? Păi un fel de gaga al anilor 80 … Lăsând gluma amară la o parte, Ronnie a avut o voce care cu greu poate fi uitată sau identificată greșit. A cântat în anii de maxim succes pentru Rainbow și Black Sabbath. Mai multe amănunte în pagina dedicată Wikipedia.

RIP Ronnie.

Să presupunem că avem o mămică cu salariul brut de 1000 lei. Rezultă un salariu net de 741 lei. Ca o simplă observație, sunt foarte multe astfel de salarii în România. Să presupunem că a noastră mămică a cotizat vreme de 10 ani la bugetul național, prin impozite și contribuții specifice, ceea ce ne-ar duce la o vârstă biologică în jur de 28-29 ani.

Calculul propriu-zis

La 1000 lei salariu brut, ce ne intereseaza este partea de impozite și taxe după cum urmează:
CAS individual 10.5 % – 105 lei
Asigurări de sănătate 5.5 % – 55 lei
Impozit pe salariu 94 lei – dar acesta se folosește pentru întreținerea statului, programe naționale de dezvoltare, etc. Pensia nu am mai treecut-o fiindcă este un fond cu scopuri destul de precise.

Din calculul de mai sus rezultă 160 lei lunari (105+55) care trebuie să acopere o istorie de 10 ani de servicii medicale gratuite sau compensate (spital, medic familie, medicamente), concedii medicale, precum și celebra INDEMNIZAȚIA DE CREȘTERE COPIL.

160 lei/lună x 12 luni /an x 10 ani = 19200 RON

Nota: pt ușurința calcului, am considerat un salariu liniar de 1000 lei și același nivel al contribuțiilor în cei 10 ani.
Ajutor actual pt mămici:

24 luni x 85% x 1000 lei =  20400 lei.

Mă opresc?
Pe sistemul actual de plăți, la 1000 ron brut, îți trebuie mai mult de 10 ani de contribuții NUMAI PENTRU A PRIMI INDEMNIZAȚIA DE CREȘTERE A COPIILOR. Considerăm cazul fericit în care angajatul nu a fost bolnav niciodată, nu a beneficiat de servicii medicale și medicamente gratuite /compensate.

Același calcul cu un salariu brut de 4000 lei, pt a distruge și mitul salariilor mari.
Impozite 10 ani – 660 x 12 x 10 = 79200 lei
Indemnizație: 24 x 85% x 4000 = 81600 lei

Observăm că pentru salarii ce depășesc minimul pe economie (mai precis acolo unde se acordă cei 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni), cheltuielile aferente indemnizației pentru creșterea copilului vor depăși întotdeauna suma contribuțiilor.

Ok, care ar fi nivelul ipotetic pentru care indemnizația ar fi acoperită de contribuțiile lunare, considerând că angajatul nu a beneficiat de alte servicii medicale în toată această perioadă?

La fel, considerăm un același nivel al salariilor și taxelor, notăm cu “S” salariul brut și cu “LC” luni-contribuții – adică câte luni a contribuit mămica.

16%S x LC = 85%S x 24

În stânga am adunat 10,5% CAS individual și 5.5% asigurări sănătate și am obținut 16, am înmulțit cu salariul brut și am determinat suma lunară cu care se contribuie. Suma totală până la obținerea indemnizației specifice se obține înmulțind suma lunară cu numărul de luni de contribuții. În dreapta egalității, avem cheltuielile actuale cu indemnizația. Procent din salariul brut, timp de 24 luni.

LC = 24 x 0,85S / 0,16S =  127 luni adică mai bine de 10 ani jumătate!

Rezumând, indemnizația pentru creșterea copilului plătită de stat este acoperită pentru mămicile cu cel puțin 10,5 ani de contribuții, considerând că acestea nu au beneficiat de alte servicii medicale gratuite sau compensate în toată această perioadă și indiferent de salariu!  Total ipotetic și aplicabil pentru mămici de cel puțin 29 ani.

Pe sistemul actual, să presupunem că reducem durata ajutorului la 12 luni. Ajungem undeva că începând cu al șaselea an de contribuții sistemul ar permite plata indemnizației, repet, în condițiile unor mămici perfect sănătoase. Un sistem nesustenabil, dar cu costuri suplimentare mult mai mici pentru stat.

Problemele sistemului

• contribuții scăzute – foarte multe mămici muncesc fix 1 an pentru a obține acest ajutor, fiindcă obiectivul principal este nașterea unui copil; în realitate, situația este mult mai gravă față de ce am arătat mai sus, fiindcă sunt puține mămici cu cel puțin 5 ani de contribuții – acest lucru se vede pe străzi.
• regula mediei veniturilor din ultimele 12 luni – dacă te înțelegi cu patronul, îți mărești artificial salariul măcar pentru 8 luni, suportând diferența de taxe (pe firmă și individual) din buzunarul propriu, astfel încât atunci când ajungi mămică să primești un ajutor mult mai mare.
• 24 luni de cotizație, ce implică cheltuieli nesustenabile pentru stat de până la cel puțin 15 ani de contribuții neîntrerupte (oarecum la limita biologică acceptată de către medici pentru nașterea în siguranță)

Rezolvarea problemei

• 12 luni de acordare ajutor doar pentru mămicile care au contribuit cel puțin 3 ani la sistemul de asigurări (calculasem mai sus minim 5 ani …)
• 6 luni pentru mămicile care au cel puțin 1 an contribuție dar sub 3
• 3 luni pentru mămicile care nu au contribuit sau au contribuit sub 12 luni
• 600 lei sau 85% din media tuturor veniturilor în calitate de contribuabil – se alege cuantumul mai mare

Și în cazurile de mai sus, cheltuielile statului depășesc contribuțiile strânse, însă efortul suplimentar ce trebuie făcut de bugetul național este mult mai ușor de acoperit din alte taxe și impozite.

România ar trebui să înțeleagă că era învățământului gratuit, a serviciilor medicale gratuite, a unor sumedenii de ajutoare și pomeni electorale, a unor drepturi bănești ce depășesc de departe propria contribuție a cam apus. Pur și simplu, nu putem continua așa.

Cele scrise mai sus reprezintă o situație teoretică, deoarece în calcule mai apare un element – contribuțiile angajatorilor, mai mari decât ale angajaților pentru același salariu plătit. Teoretic, dacă toți angajatorii și-ar plăti contribuțiile specifice, numărul de luni și ani din simularea de mai sus ar fi undeva la jumătate, însă trebuie avut în evdere că există mari restanțe la plata contribuțiilor specifice din partea angajatorilor, că avem un sistem medical extrem de încărcat cu cheltuieli, că avem numeroase programe sociale și de sănătate ce trebuiesc finanțate (medicamente, boli cronice, funcționare spitale, etc.). Oricum, chiar și adunând contribuțiile strânse din partea angajatorilor, cei 10,5 ani probabil vor însemna tot atât.

Simularea a avut doar rolul de a demitiza limbajul de lemn numit am plătit ani de zile taxe și impozite.

Agitația ultimei săptămâni m-a marcat teribil. Încerc să îmi dau seama dacă măsurile răului cel mai mic sunt corecte, suficiente sau măcar la timp. Astăzi, vom discuta despre mame, copii și alocații.
În acest moment, mămicile primesc o sumă numită ajutor entru trusou, altfel spus un rând de țoale pentru copil. Asta trebuie să dipară. România este prea săracă pentru așa ceva. Ajutorul bănesc trebuie menținut – 600 lei (salariul minim de la privat) sau 85% din media ultimelor 12 salarii lunare, pentru a recompensa mamele care au contribuit cu impozite mult mai mari la bugetul național și a stimula nașterea și creșterea copiilor oamenilor responsabili. Însă:

- de la 24 luni, acest ajutor ar trebui acordat cel mult 18 luni, mai corect 12 luni
- pentru mamele care nu au contribuit cu nici măcar 1 leu la bugetul de stat, ajutorul minim de 600 lei să se acorde 6 luni, și aici ar intra puștoaicele imbecile de 18-19 ani care produc copii fără a avea cu ce să îi crească ca și maimuțele ciocolatii – rromii.
Cum Băsescu a vrut soluții, iată una din ele.