300
Categoric, u
n film interesant, atât prin prisma efectelor speciale (să spunem de fundaluri, decoruri, arme, soldaţi, sânge cât şi sunetul de calitate), cât şi prin prisma poveştii spuse. Cam ca orice film hollywood-ian, şi 300 reuşeşte să mute cu grijă atenţia publicului de la adevărul istoric spre poveştile romanţate şi sup
er-eroi. Strict referitor la efectele speciale, deşi sunt unele noutăţi, nu se pot compara cu cele văzute în Troia sau Alexander. Şi dincolo de curajul soldaţilor spartani, perşii nu merită atributul de bau-bau (totuşi cuceriseră jumătate din lumea cunoscută), iar Xerses nu merită a fi înfăţişat ca un travestit (imaginea lui Darius în Alexander se apropie mult mai mult de adevărul istoric). Spartanii se dovedesc a fi maşini de război, cum poate numai trupele lui Alexandru Macedon, hunii lui Atilla şi maşina de război germană din sec. XX au fost. Soldaţi de profesie, spartanii nu capitulează şi nu se retrag niciodată de pe câmpul de luptă.
Trivia: Filmările au durat 2 luni, pre-producţia câteva luni, iar post-producţia aproape 1 an. Tehnologic, s-a folosit Linux şi MacIntosh, precum şi celebre programe ca Maya, XSI, Lightwave. S-a filmat la viteze mari (50-150 fps), filmul având 23,976 fps (şi asta se vede în scenele de luptă). S-a filmat într-un studio din Montreal, Canada, pe fond cu ecran albastru, şi foarte puţin, pe ecran verde.
Scrie un comentariu! · Abonează-te la flux RSS comentarii