KOSOWHO?
Se pare că astăzi este un moment istoric pentru albanezii kosovari şi un moment extrem de trist pentru sârbi. Fosta Republică Autonomă Socialistă Kosovo îşi va proclama independenţa de-facto faţă de Serbia. Şi cu asta se încheie subiectul Iugoslavia în toate manualele de istorie. Ceea ce a început cu Slovenia şi Croaţia, a continuat cu Macedonia, Bosnia şi apoi Muntenegru, se sfârşeşte cu Kosovo. Sfârşitul unei ţări create artificial, în care sârbii au fost vioara întâi. Sistemul federativ a dat greş, graţie numeroaselor diferenţe de ordin cultural, religios şi istoric ce se pot întâlni în ţările fostei vecine Iugoslavia. Catolici, ortodocşi, musulmani – sârbi, croaţi, sloveni, macedoneni, muntenegreni, turci, albanezi, bulgari şi ţigani strânşi în acest petec de pământ care nu a putut să îi ţină pe toţi laolaltă.
Idealurile de independenţă, suveranitate şi autodeterminare ale kosovarilor nu prea se pupă cu dorinţa lor de integrare în UE. Pentru că UE reprezintă tocmai sistemul pe care îl părăsesc. Renunţarea în parte şi treptat la suveranitate. Dar asta este politică. Independenţa kosovarilor reprezintă poate una din ultimele supape de eliminare a răului din Balcani. Să sperăm că Bosnia va fi ferită de tensiunile ce pot fi create de etnicii croaţi sau sârbi. Autodeterminare, nu?
Un al doilea stat albanez şi musulman pe deasupra creează precedente periculoase. Întăreşte şi confirmă un stat artificial ca Republica Moldova, însă în acelaşi timp pune în discuţie autodeterminarea trans-nistrenilor. Kosovo, ca stat musulman în Europa, întăreşte speranţele Turciei de a accede în Uniunea Europeană. Kosovo, ca stat nou creat, va tulbura minţile catalanilor, bascilor, scoţienilor, separatiştilor flamanzi şi de ce nu, secuilor din România. Rusia, ca stat asemănător structural cu fosta Iugoslavie, poate avea unele probleme. Cu greu mai pot fi ţinuţi în frâu turcii din Cipru.
Să sperăm că România nu va recunoaşte acest stat. Fiindcă albanezii au o ţară. Însă precedentul este deja creat.
Scrie un comentariu! · Abonează-te la flux RSS comentarii