Pentru seara aceasta, am preferat ceva simplu, luat gata preparat şi rece. Am ales icre (de preferinţă hering, acest peşte fiind un campion în conţinutul de acizi omega-3, foarte buni pentru arterele noastre), o conservă de ton în ulei vegetal (tonul este iar un peşte foarte bun şi sănătos), ba chiar şi nişte şprot afumat.

Din oferta de 10 produse, am reuşit să găsesc o conservă de ton care doar asta conţine – ton şi ulei vegetal. Restul mai pot conţine zahăr (!!!!), conservanţi, stabilizatori, nişte arome, etc. Bun, primul pas făcut. Şprotul afumat mi-a ridicat primul semn de întrebare. Din cele două produse de pe raft, cel mai ieftin era doar şprot şi sare, iar cel mai scump mai conţinea nişte delicatese din laboratorul de chimie alimentară ca un conservant şi un colorant (întrebaţi-vă ce se poate colora la un peşte de 8 cm lungime şi afumat).

Din păcate icrele au fost călcâiul lui Achile. Din cele peste 15 sortimente, nu am găsit un sortiment natural. Absolut toate conţin stabilizatori, conservanţi, corectori de aciditate. Unele şi mai şi, conţin coloranţi (adică să fie sigur clientul că-s icre, că deh, din producţie au ieşit mai necolorate) şi cireaşa de pe tort – potenţiator de aromă. Chestia asta ultimă, de obicei un derivat al benzenului, este extrem de toxică pentru organism şi în aceeaşi măsură extrem de întâlnită în produsele conservate – pateuri, mezeluri, conserve de tot felul. Rolul acestei substanţe? Pune în valoare o altă chimicală, cea care substituie gustul-aroma naturală a produsului cu rezultatul chimic. Iar pentru a accentua proprietaţile substitutului artificial, se mai pune nişte otravă.

În urma inspectării etichetelor, conştient de răul pe care îl fac, am luat o cutie de icre care conţine stabilizatori şi conservanţi, precum şi acid citric. Acum să citim cu mai mare atenţie. Deci vorbim de icre de crap cu ceapă. Eticheta, întocmită foarte corect, corespunzător legislaţiei autohtone, începe cu ulei vegetal, apă. Apoi 6% icre de crap, 6% icre de alt peşte, 5 % ceapă, restul chimicale. V-aţi prins, chimicalele sunt celebrele E-uri. Conţinutul acestora pe grupe de produse alimentare este bine definit în legislaţie, însă un organism mitraliat din fragedă vârstă cu astfel de substanţe nu prea poate scăpa de un cancer. După cum vă spuneam, eticheta este corect întocmită, legea română cerând ca enumerarea ingredientelor să se facă în ordinea crescătoare a ponderii ingredientului în total produs. Astfel, ca prim ingredient se trece întotdeauna cel cu ponderea cea mai mare. Legea nu obligă însă, pentru anumite ingrediente, precizarea cotei procentuale a acestora. De aceea, salata de icre cu ceapă conţine în proporţie de aproximativ 80% ulei vegetal (probabil soia, că este mai ieftin decât cel de floarea soarelui sau cel de măsline) şi apă. Doar 12% icre. Şi doar 6% crap. Sad, but true.

Astfel de produse abundă în magazinele autohtone (şi în Europa e cam la fel, în State probleme-s mult mai mari şi acolo se discută de organisme modificate genetic şi alte trâznăi).

Sfatul meu este să vă uitaţi cu mare atenţie pe etichetă. Din start eliminaţi orice produs ce are trecut pe etichetă potenţiator de aromă sau vreun compus chimic în care apare şi benzenul. Încercaţi să consumaţi produse fără zahăr în special cele în care zahărul chiar nu are ce căuta (doresc să vă informez că zahărul este un produs industrial, ci nu natural cum s-ar crede – rafinarea chiar asta înseamnă). Eliminaţi mezelurile, care în cel mai fericit caz au doar prea multă apă. În cazul păinii, un sfat foarte simplu: cu cât este mai albă, cu atât are un grad mai mare de industrializare şi mai puţin nutritivă este.

Voi mai reveni cu meniuri.