SĂPTĂMÂNA LA ROMÂNI
Cu naţionala de fotbal, stăm binişor. Un meci nu prea reuşit, 3 puncte şi şanse mari să stăm pe primul loc cel puţin încă o lună. Bravo Mutu, hai România. Ne vedem cu hollander-ii în octombrie la Constanţa.
Inundaţii mari în Tecuci, Galaţi. Ca de obicei, autorităţile au situaţia sub control. Iar sinistraţii au casele dărâmate şi avutul evaporat. Şi totala nesiguranţă a unei ierni ce se apropie. Apropos, a nins la Bâlea Lac.
Miercuri au venit cârcotaşii, iar joi seară frigul.
Străzile României s-au transformat în circuite NASCAR. Săptămânal, zeci de morţi în urma accidentelor rutiere. Vina şi cauzele sunt multiple – drumuri în stare jalnică, copaci pe marginea aşa ziselor drumuri europene, tineri care se uită prea mult la formula 1, părinţi iresponsabili, ce confundă bicicleta cu motorul în patru timpi.
Am pierdut un al cincilea militar în Afghanistan. Oficial, căzut la datorie. Neoficial, a preferat riscul afghan, decât căpşunile Spaniei.
Zidurile sunt tot mai înalte şi cu greu se mai zăreşte normalitatea.
Scrie un comentariu! · Abonează-te la flux RSS comentarii