Boring. Un film lăudat de mulţi nu mi-a trezit decât câte un căscat periodic. Criticii şi cunoscătorii îl încadrează în categoria filmelor horror. Aduce a horror. Cică filmul e o idee ingenioasă a americanilor – ecranizarea unui cunoscut joc RPG japonez.

silent hillSilent Hill este un oraş ruină, în care s-au dezvoltat activităţi miniere. O mamă ajunsă cu fiica şi superbul Jeep alb în oraşul banat şi părăsit datorită unor motive pe care numai logica unei mame le înţelege, este nevoită să îşi caute fiica imediat cum ajunge în oraş. Soţul speriat pleacă după mamă, tot spre oraşul nostru, unde se intersectează cu forţele legii. Pe lângă faptul că e părăsit, mai plouă şi cu cenuşă. O explicaţie logică sau fantastică nu am primit pe parcursul filmului, aşa că luaţi-o ca atare: plouă cu cenusă. Sau ninge. Mai e şi un pic bântuit oraşul ăsta. Imagistic, multe scene ale filmului se desfăşoară în întuneric sau pe o lumină foarte slabă, aşa că e cam greu să desluşeşti ce se întâmplă pe acolo. Noroc cu sonorul şi ţipetele de acolo. În acţiune sunt băgaţi cu forţa un grup de supravieţuitori (de fapt piromani) ai unui incendiu ce a dus de râpă frumosul oraş. Aştia sunt fundamentalişti religioşi şi trăiesc iluzia colectivă a unei lumi post-apocaliptice. Ceva scene voodoo, scheleţi şi efecte ieftine completează filmul.

Mă plictiseşte descrierea acţiunii (fragmentată, ruptă, etc.) – aşa că nu îmi rămâne decât să vă spun că există un happy-end. Şi somn-uşor în cazul meu. Totuşi, supravegheaţi copii. E posibil să se sperie.

Silent Hill egal boring.


Am scris asemănător ...